Primul an de Tempo

Cu mai puțin 24 de ore înainte de lansare

Parcă mai ieri ne pregăteam să lansăm prima anticafenea din Buzău… Am găsit imaginea asta prin arhivă și ne-am amintit cum ne-am lovit de primele obstacole, inerente pentru orice Start-up… cu o zi înainte de evenimentul de lansare încă mai aveam lucruri neterminate la amenajare, participanți de sunat pentru confirmare, mobilă de așezat la locul potrivit…. 🙂 Și dacă te gândești că odată ce am început au trecut și problemele… te înșeli, evident 🙂

Dar nu despre partea negativă a lucrurilor vrem să-ți povestim aici. Vrem să îți oferim o retrospectivă a primului an din viața Tempo și să îți arărăm cum am produs o (mică) schimbare pozitivă în comunitatea locală.


EVENIMENTUL DE LANSARE TEMPO ANTICAFE

Pe 3 August, într-o zi de Sâmbătă, peste 50 de buzoieni (și foști buzoieni :)) au luat parte la lansarea primei anticafenele din oraș. Ziua a început cu o vânătoare de comori și s-a încheiat cu prezentarea conceptului „anticafe” și cu prima noastră petrecere.


Emoțiile au fost la locul lor dar asta nu a făcut decât să crească satisfacția de după. Am înțeles de pe atunci că Tempo trebuie să fie locul care să adune „la aceeași masă” oamenii activi, creativi și dornici să producă o schimbare pozitivă în comunitate. Și cu misiunea astea am pornit la drum și tot ceea ce am făcut în ultimele cinci luni a fost să vină să ofere cele mai potrivite resurse acesor oameni.


Școala de afaceri pentru tineri a fost primul program de antreprenoriat de la Tempo. Chiar dacă participarea tinerilor a fost sub așteptările noastre, feed-backul pe care l-am cules de la cei prezenți ne încurajează să continuăm și să repetăm experiența și cu alte ediții. De aceea, programul se află pe lista noastră de priorități pentru anul viitor.



Mihaela Berechet

Să oferim resurse utile părinților care să îi ajute în educația copiilor a fost și va rămâne pentru Tempo o arie de dezvoltare importantă. Cu ajutorul Mihaelei Berechet, instructor autorizat „Aware parenting” am adus în Buzău cele mai valoroase seminarii de parenting. În plus, am adus în biblioteca noastră peste 50 de cărți despre familie și creșterea celor mici.




TEMPO SOCIAL PARTY

Tempo Social Party a fost felul nostru de a începe weekend-urile. Muzică live, tineri artiști dornici să încânte cu vocile lor, momente de comedie, degustări de vin și de produse tradiționale locale; toate astea au contribuit la serile în care cei care ne-au vizitat au primit o experiență „altfel” 🙂

Tempo Social Party

CAFENELELE MERITO

A devenit deja o tradiție la Tempo ca în prima zi de Joi din fiecare lună, cei mai faini profi din Buzău să își dea întâlnire la noi. Împreună cu antreprenori și membri ai organizațiilor civice locale, se dezbat probleme importante în ceea ce privește educația și cum poate profesorul să îmbunătățească experiența de la clasă. Este, cu siguranță, unul dintre cele mai valoroase evenimente care se întâmplă la Tempo!

Cafeneaua „Merito”

JOCURILE ȘTIINȚEI

Dacă ai trecut pe la Tempo în luna Noiembrie, sigur ai apucat să descoperi cum știința poate fi și distractivă.

Împreună cu partenerii noștri de la Centrul Științific EXPLORER, am oferit clienților noștri o experiență unică și ocazia de a interacționa cu echipamente precum bobine Tesla, ochelari VR, microscoape digitale, imprimante și scanere 3D și tot felul de roboței inteligenți. Cererea a fost atât de mare încât am prelungit expoziția cu încă o săptămână față de planificarea ințială.


Și cum Decembrie este perioada din an în care fiecare dintre noi simțim lucrurile puțin diferit față de restul anului, la Tempo am creat o atmosferă potrivită pentru a petrece timpul alături de familie și prieteni. L-am primit pe Moș care a asistat la serbările copiilor și a împărțit cadouri, am avut ședințe foto și am găzduit cele mai tari petreceri.

Au trecut astfel cinci luni de Tempo și cel mai valoros lucru pe care l-am făcut a fost să întrebăm clienții ce așteptări au de la noi pe viitor. Așa că, pentru că orice sfârșit de an este un moment în care să analizezi și să găsești soluții să îmbunătățești, pentru noi este momentul potrivit să punem în aplicare tot ce am învățat în 2019 și să răspundem feedback-ului primit de la cei care ne-au trecut pragul. Am pregătit deja câteva proiecte noi și te invităm să descoperi și tu ceea ce te așteaptă la Tempo în 2020!